ARTUR SILVESTRI :
Ecourile “crizei americane ” despre care s-a vorbit in termenii geologici ai unui tsunami cu propagare in unde concentrice sunt ascultate atat la vest cat si la est in ideea de a se cunoaste cu o clipa mai devreme cand vine valul . Desi fenomenele raman inca nedefinite (asteptandu-se ” bilantul de aprilie ” ) o cota de ingrijorare este prezenta cam pretutindeni si creeaza o anumita nervozitate de cancelarii . O intensifica si unele noutati care , desi par a avea legatura cu mecanismul american , sunt mai degraba urmarea unor procese cu aspect endogen desi aduc , la randul lor, scaderi si incertitudini .
In Japonia , unde procentul consumului creste in ianuarie cu 3,6% , unde inflatia a scazut la 0,8% si somajul are stabilitate , piata imobiliara sufera insa masiv avand o scadere , a saptea luna consecutiv , de aproape 6 % pe an in ce priveste “noul”( criza santierelor ).Desi unii cred ca degringolada ar fi fost oprita ( scaderile fiind mai mici fata de 12,9% cat se crezuse ca vor fi ), totusi insasi ideea ca , in luna trecuta , abia 87.000 de noi santiere s-au deschis (fata de 92.000 in decembrie ) , arata o deprimare constanta care nu se poate anticipa pe cat timp se va mai intinde ; aceasta este ,insa, incomparabila cu regresiunile impresionante de acum cateva luni , cand din octombrie pana in decembrie depresiunea a trecut prin cote de prabusire ( 35 % -octombrie , 27 % -in noiembrie si 19,2 % in decembrie ).
Despartite pe categorii , rezultatele lui ianuarie aduc oarecare liniste desi totusi prea putina ; apar santiere noi (caci acesta este criteriul de calcul, nu ” pretul de strigare ” din statisticile romanesti ” de agentie ” sau ” de ziarist lenes”) : in materie de “locuinte colective ( sau ” condominium”-uri , cum li se mai zice la noi , unde este rusine sa invoci denumirea de “blocuri ” , acestea fiind, la comentatorul de doua parale , o cladire exclusiv ” comunista ” ) se initiaza 14.343 de unitati (dar cu o regresiune anuala de 12 %) ; ” locuintele destinate inchirierii “, incepute recent, sunt 38.776 ,dar mai putine cu 2,7% ; in fine , ” locuintele pentru uzul proprietarului ” - 22.480 , deci o depreciere de 4,2%.
Desi concluzia imediata ar lega astfel de scaderi de ” boala deprecierii globale a banilor ” , totusi aceasta incheiere nu este adevarata caci” reculul nipon ” are mai degraba explicatii locale si de-aceea o anumita indrumare in materie ar merita sa fie luata si la noi unde apar adeseori dispozitii cu continut ocult dar castig de grup si in aparenta inexplicabile simptome de parjol ce se explica , fara menajamente , prin hotia institutionalizata . Prin iunie 2007 , guvernantii au introdus in mecanismul legal ” noile norme paraseismice ” care complica birocratic dosarul de autorizatie pentru constructor ,obligat sa obtina avize de proiect de la biroul regional ori de la un omolog autorizat in ” evaluarea rezistentei structurale “. Bineinteles ca , legea aparand , s-a bagat de seama ca ” structuristii” sunt putini iar “stampila lor” se va obtine ori cu ingaduinte (caci nu doar la noi avizele aduc bani multi ) ori cu munca aproximativa . Rezulta ca pretutindeni unde apar ” bresle parazitare ” si legi nechibzuite , banul circula mai greu si platile cresc, fiindca includ si pretul celeritatii tradus in plicul strecurat in buzunar .

" Monitor Imobiliar " este un buletin cotidian de comentarii , analize , opinii si prognoze pe tema imobiliara romaneasca alcatuit de dr. Artur Silvestri , professeur - visiteur la Universite Francophone Internationale din Bruxelles si fondator al SGA ROMANIA - INSTITUTUL DE CONSULTANTA IMOBILIARA LTD. Materialul prezent in acest buletin poate fi preluat gratuit pentru uzul presei cu conditia mentiunii sursei ( " Monitor Imobiliar " ) si a autorului . Buletinul este redactat de dr. Artur Silvestri in baza unei documentatii de piata romaneasca alcatuita de SGA ROMANIA si , deopotriva , prin documentatia europeana proprie . Orice aprofundari tematice se pot solicita la adresa de e-mail : sga.romania.contact@gmail.com sau direct editorului , la adresa monitor.imobiliar@gmail.com ________________________________ 


_________________________
_________________________





__________________________________
