MONITORUL IMOBILIAR

In Anglia, semnele de reflux se aratasera inca de acum un an si ceva si devenisera vizibile pe la inceputul verii trecute cand , mai cu fereala si mai cu sentimentul ca nu se poate ascunde multa vreme realitatea cruda, se vehiculau opinii destul de ingrijorate in ale caror sublinieri apareau notiuni de neinchipuit cu un timp in urma precum ” incetinire” , ” stagnare” si chiar   regresiune. Acestea sunt astazi fapt implinit si sunt confirmate recent de un raport al RICS (Royal Institute of Chartered Surveyors) unde apar elementele cu caracter documentar utile pentru concluziile indiscutabile . Anumite semne venisera si din unele surse de natura privata ( ca si la noi “agentii imobiliare” , cunoscute sub numele de ” cabinete “) care , in lunile anterioare , indicasera scaderi de preturi (57 % din raportori ) fata de mici cresteri ( care ar fi reiesit din analiza a numai 4 %  , probabil locale ori de-a dreptul fictive caci peste tot propaganda este activa ).

Fapt e ca abia acum sentimentul primejdiei se contureaza cu claritate de vreme ce scaderile sunt cele mai insemnate din ultimele doua decenii si , oricum , comparabile intrucatva cu ” marea criza imobiliara” din 1990 despre care nici nu se mai vorbea in anii trecuti . Acum starea de pericol se manifesta ca la carte prin acumulari de stocuri si printr-un ritm neobisnuit de lent de vanzari care , daca inainteaza cu aceasta incetineala ,ar putea sa inceteze complet . In orice caz , ceea ce se stie precis este ca fata de de toamna lui 2007 , cresterea fondului nevandabil s-a manifestat sensibil ( cu 8, 4 % in ianuarie ) confirmand o degradare de mai mult de 8 % pentru fiecare luna si mentinuta constant de o jumatate de an . Privind , deci, din avion rezulta ca aproape 50 % din proprietatile unui an recent ” stau ” , fenomenul avand o acceleratie uimitoare care de fapt creeaza tendinta depresiva.

Intr-un mediu unde “imobiliarul ” cunoscuse triumf dupa triumf si unde in zece ani cresterile de pret au ajuns la aproape 300 % , acestea sunt noutati socante desi sunt consecinta unei maladii secrete ce submina ” fericirea sociala ” aparenta ; ele sunt aduse de piata de munca in suferinta (bani mai putini ) si de un credit ipotecar calauzit de conditii mai severe decat ar fi util pentru un echilibru macar precar. Intr-o tara unde locuinta ramane o iluzie pentru multi si unde stapanirea inchide ochii pana si la constructiile in regiuni traditional inundabile ( caci e nevoie de case si terenul e putin ) convulsiile par inevitabile desi poate doar cererea salbatica sa le mai retina un timp .